Căpuşele sunt insecte parazite care se hrănesc cu sânge (hematofage). Căpuşele sunt grupate în trei familii şi peste 850 de specii descrise. Importanţă medicală şi veterinară prezintă doar speciile din familia Ixodidae (căpuşe tari) şi familia Argasidae (căpuşe moi).

Dintre bolile majore transmise de căpuşe la om şi animale în Europa şi în România, amintim: boala Lyme, complexul encefalitei transmise de căpuşe, babesioza, ehrlichioza, anaplasmoza, la care se adaugă efectele directe.

Protecţia la om şi la animale

Măsurile generale de prevenire constau în evitarea, pe cât posibil, a zonelor de risc. Este recomandată purtarea de haine deschise la culoare, pe care să se vadă uşor căpuşele, bluze cu mâneci lungi, strânse pe încheietura mâinii, pantaloni lungi şi strânşi pe gleznă şi peste care se trag şosetele, iar pantofii să acopere zona respectivă a piciorului în totalitate.

De asemenea, pot fi aplicate pe pielea expusă substanţe care să îndepărteze căpuşele, dar trebuie să se ţină cont că acestea oferă protecţie doar câteva ore.

Este necesară verificarea personală atunci când ne deplasăm în zone de risc pentru identificarea şi îndepăr­tarea cât mai rapidă a căpuşelor.

Îndepărtarea precoce a căpuşelor fixate este foarte importantă în reducerea riscului de îmbolnăvire cu boli transmise de căpuşe. În cazul omului, îndepărtarea trebuie facută de medicul uman, cu o pensă anatomică sau o pensă specială de îndepărtat căpuşe.

La animalele de companie, medicul veterinar îndepărtează căpuşele sau tratează animalul contra căpuşelor, după caz.

Se recomandă ca persoana care îndepărtează căpuşele să poarte mănuşi pentru protecţia personală, deoarece există riscul ca, în manevra de îndepărtare a căpuşelor, acestea să fie „sparte” şi sângele din corpul lor să ajungă în contact cu pielea medicului uman/veterinar sau a persoanei care face această manevră. În cazul în care căpuşa este infectată cu bacterii/virusuri, acestea pot fi transmise prin microleziunile de la nivelul pielii.

Aplicarea unor produse care nu au efect anti-căpuşe (ulei, untură, acetonă, petrol, alcool iodat, alcool, arderea cu ţigara sau alte produse) este absolut interzisă pentru că acestea nu fac decât să irite căpuşa iar aceasta va produce mai multă salivă, salivă care este injectată în organismul gazdei din care se hrăneşte şi astfel, creşte riscul transmiterii agenţilor patogeni.

Este recomandat să se îndepărteze căpuşele, dacă este posibil, sau să se facă tratament cu un acaricid, după care căpuşele vor cădea singure.

Simptome ale infestaţiei cu căpuşe la câini şi primele măsuri

• - animalul are tendinţa de a se scărpina continuu la locul unde este localizată căpuşa. La câinii cu blana lungă şi deasă trebuie cercetat atent locul respectiv, până la piele. Zona este uşor inflamată şi dureroasă. Căpuşele se localizează preponderent în zona capului şi a gâtului;
• - dacă infestaţia este masivă, pot apărea semne de apatie, febră, animalul este anemic;
• - căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşii rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;
• - după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod;
• - dacă starea generală a animalului nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul veterinar!

Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. Pe lângă acţiunea directă, căpuşele sunt vectori (transmiţători) ai unor agenţi patogeni care produc boli atât la om, cât şi la animale.

Căpuşele sunt pe locul doi, după ţânţari, în ceea ce priveşte importanţa medicală şi veterinară ca vectori.

Pagubele produse de căpuşe, la nivel mondial, numai la bovine, se ridică la aproximativ şapte miliarde de dolari. Pagubele produse pentru alte animale de fermă şi animale sălbatice sunt mult mai dificil de estimat.

Pierderile datorate îmbolnăvirii omului nu au fost niciodată calculate, dar sunt, de asemenea, importante.

Riscuri

Căpuşele pot cauza îmbolnăviri severe şi, uneori, chiar fatale, din cauza toxinelor injectate odată cu saliva (paralizia de căpuşe produsă de Ixodes holocyclus), consumului de sânge (cantitatea de sânge prelevată de la gazdă la un „prânz” este de 200-300 de ori greutatea corpului femelei flămânde) care poate duce la anemie gravă, inducerea unor stări alergice şi chiar şoc anafilactic etc. În plus, rănile pe care le produc creează porţi de intrare pentru infecţii secundare, atrag muşte ale căror larve se dezvoltă pe plăgi şi reduc valoarea animalelor de fermă prin distrugerea pieilor. Prin ataşarea lor, căpuşele produc diferite afecţiuni ale pielii, durere sau tumefacţii.

Agenţii patogeni de la căpuşe se transmit pe mai multe căi, dintre care amintim:

• - saliva -  injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge şi transmiterea unor agenţi infecţioşi: Babesia spp, Theileria spp, complexul Borrelia burgdorferi, Ehrlichia spp, Anaplasma spp, complexul virusului encefalitei transmise de căpuşe;
• - ingerarea de căpuşe (Hepatozoon canis);
• - alimentar – consum de lapte crud sau produse lactate obţinute din lapte netratat termic – foarte important pentru infestarea cu virusul encefalitei de căpuşe la om.

După afinităţile ecologice, căpuşele se clasifică în căpuşe endofile (de adăpost) şi căpuşe exofile.

Cele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele în perioadele de odihnă.

Căpuşele exofile se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol etc. Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele.

Prevenire şi control

Controlul căpuşelor este în general realizat cu acaricide (substanţe chimice anti-căpuşe) care sunt aplicate pe corpul gazdelor în diferite moduri (băi, pour-on, spot-on etc). Substanţele acaricide omoară căpuşele şi previn infestarea animalelor o anumită perioadă de timp.

Pentru om există vaccin pentru prevenirea encefalitei produse de căpuşe. Vaccinul contra encefalitei de căpuşe la om se găseşte în România.

La animalele de companie prevenirea infestaţiilor cu căpuşe şi, implicit, a bolilor transmise de căpuşe, se face prin folosirea de produse cu acţiune pe termen lung, la recomandarea şi sub controlul medicului veterinar specialist.

Vaccinuri recombinate pentru combaterea anumitor specii de căpuşe au fost produse şi folosite cu succes în ultimii ani.

De asemenea, acţiunea directă pe teren constituie o „luptă” ecologică prin intervenţia asupra covorului ierbos, prin cosirea ierburilor neconsumate de animale şi îndepărtarea tufişurilor (medii favorabile pentru supravieţuirea căpuşelor). Creşterea de animale rezistente la infestaţiile cu căpuşe este o altă modalitate de control a infestaţiilor cu căpuşe. Carantina, rotirea animalelor pe păşune şi eliminarea animalelor sălbatice au fost folosite, de asemenea, în combaterea căpuşelor.

Pentru siguranţa prevenţiei şi controlului riscului de îmbolnăvire provocată de căpuşe, apelaţi la un medic veterinar!

Sursa ANSVSA